written

A început să scrijelească apăsat, ca un elev stângaci care încearcă prima dată să facă ondulații pe o tablă goală, confuz și pierdut de parcă nu ar ști de unde pornește curbura și unde se sfârșește. Doare, zgârie, scrâșnește din dinți a plăcere și se așează de-a lungul creației sale.

Cu timpul în explorările câmpurilor goale, stiloul cel negru a început să culeagă forme noi și litere, aproape cuvinte și bâiguiri de senzații, tremurături pe coaste și pe piele, de parcă lungirea asta într-un lan de caligrafie ar fi aburi lăsați de inspirația vieților trecute.

Din zgomote și zgârieturi se creează fraze, legate timid la început apoi din ce în ce mai hotărâte, cursive și întortocheate dar cu un înțeles sigur, pornind dinspre gât în jos astfel încât fiecare mesaj să-și atingă scopul, punctul, codițele de semnătură finală.

Din fraze, lovite de soartă ca linia vieții în palmă, sfârșitul veni aproape sigur, trupul își deschise cartea și, în lumina difuză a unei lămpi sub formă de glob pământesc au pornit visele făcute pagini și cuprins.

 

Wait for…

Wait for the person who makes your heart beat faster by simply saying your name.

Wait for the person who gets so lost staring at your face that you both forget what song is even playing on that radio. Wait for the person who wants to get to know you,  your friends, your parents, and how they raised someone as a bundle of wonder as you.

Wait for someone who yearns to understand you, where you came from, and still cares the shit out of you more than ever.

You deserve to wake up smiling. Why? Because you are you and can become more. Wait for someone who understands you so completely, it is unnecessary to explain yourself. Because they simply already know the thoughts running through your complicated mind and they know how to put your fears at ease.

Wait for someone who will stand by you at your best and catch you when you fall to the worst. Wait for someone who will take every tear away and turn the every suffocating moment into beautiful sunshines.

Because you are so beyond worth it, wait for the one who speaks to your soul.

Poate pentru că suntem creativi

Stăteam eu și mă gândeam în molcomul meu din vârf de pat la un moment dat: care sunt oare trăsăturile oamenilor creativi? Prin ochii mei se vede lumea care e altfel prin ochii tăi. Iar lucrul ăsta nu poate fi un lucru rău atât timp cât ne creem imagini și imaginații diferite și mai apoi le îmbinăm. Dar oricât de creativi și de mulți am fi cu părerile noastre, pe noi, ăștia cu capetele mari de idei tot ne adună niște chestii la un loc.

Poate că gândim prea mult. De fapt așa și e. Curiozitate, inspirație, două lucruri care ne dau ghes să descoperim lumea și mai apoi s-o schimbăm după mintea și asemănarea noastră. Ideea aia bună care își ițește bobocul din pământ apoi se ramifică în alte și alte idei și planuri. Natural born daydreamers.

Poate pentru că nu prea ne plac regulile. Sau încercăm, dar nu ne reușește. Ne place să ne organizăm timpul și ne place să lucrăm numai atunci când ne e convenabil și confortabil. Ca acum, eu, când scriu pe la ora 11 dimineața, pentru că așa am simțit că se simte bun să scriu. Cu „Random Access Memories” în cap și cu țăcănit de tastatură ritmat. Întotdeauna niște rebeli și mereu cu spirit de maleabilitate, ni se dă ghes să ne documentăm și să întrebăm, rareori o facem după niște reguli și de multe ori ne ducem după capul nostru acolo unde trebuie.

Poate pentru că de câteva ori în viață sau mai multe vrem să fim singuri cu gândurile noastre. Știi tu, fancy-word – introspecție. Ca și când ai pune telefonul la încărcat și îl lași acolo să își ducă bateria la maxim pentru ca apoi să te bucuri de tot ce-ți poate da el mai bun. Așa se reflectă asupra deciziilor și asupra vieții, de la lucruri cât mai complicate până la cât să păstrezi omleta în tigaie să iasă cât mai pufoasă.

Poate pentru că ne urmăm pasiunile. Sau inima, sau amândouă, și chiar dacă lumea din jur ne spune să „NU”, noi tot aia facem, pentru că suntem niște tâmpiți frumoși care aleargă prin grădină și dau cu capul prin cearceafurile puse la uscat. Câteodată miros frumos, câteodată după ultimul cearceaf e un perete. Dar ce ne pasă nouă?

Poate pentru că trecem de la o stare la alta, iar asta într-un timp atât de scurt încât ai crede că vorbești cu o altă persoană. Tineri și neliniștiți, ne luăm numai după ce ne trece prin cap. Fii fericit acum ca peste câteva minute să ai draci bălțați iar peste încă o jumătate de oră să te îndrăgostești de aparatul de capsat din birou pentru că ți-a oferit inspirație.

Poate pentru că suntem din când în când niște insomniaci. Sau oameni „din ăia” care atunci când au o idee în cap se trezesc cu noaptea în cap și trebuie s-o scrie undeva, chiar și pe fața de pernă. De aia au telefonul lângă pat, probabil. Ce e aia somn decent atunci când ți-o fi venit un plan de campanie sau mai știu eu ce drăcărie? Când lovește inspirația, te trezești ca după cel mai tare shot de espresso.

Poate pentru că transformăm idei simple în ceva extraordinar. We dare you. Dacă găsești o pată de vin pe cămașă, noi te facem să crezi că seamănă cu un porc-pisică și o să-ți pară mai interesantă pata aia. Plus că ne cam place să aducem obiecte neînsuflețite la viață, chiar fără niciun stres de vrăjitorie.

Poate pentru că ne place să ne jucăm. În fiecare sens al conceptului ăsta. Ce mai creativitatea dacă nu e plină de umor sau de niște experiențe fun? Un nimic care doare. Noi suntem oamenii care se uitau la desene animante și acum cântăm pe voci „The Ugliest Weenie” chiar și pe la 32 de ani. Pentru că nu ne e rușine cu chestia asta. Iar din goofy se naște un vibe bun, care să te pună la văzut lumea din jur ca un mare playground.

Poate pentru că facem asta cu inima deschisă. Expresivitatea unui om de creație se vede în privirea lui pătrunzătoare. We are eye-fucking the ideas, așa îmi place să zic. Iar emoțiile sunt cu uși deschise, atât de deschise că poți intra fără dresscode.

Pentru că nu ne place să renunțăm. Suntem criticii noștri cei mai răi, ne judecăm cu o febră de ți-e mai mare dragul, indiferent dacă lumea crede că am născut unul dintre cele mai mișto proiecte din lume, noi tot credem că e o porcărie. Iar atunci când nu avem niciun fel de inspirație, stăm și buchisim în căpățâni o cale de ieșire, ca și când viața noastră ar depinde de chestia asta. Nu ne place să ne lăsăm de vise și suntem gata să o luăm de la capăt atunci când e cazul.

Scrie

Se pare că am impulsul ăsta de multe ori și de puține ori îi dau ghes ascultării. O să se mai tot repete scrisul ăsta, mi-a venit poftă și condei acolo unde trebuie. Că scriu aici la mine pe blog sau pe alte bloguri (o să mă mai revedeți și pe Kulturkombinat în următoarele zile), sau pe social media, acolo unde deja mă știți activ, asta e, o să scriu până nu se mai poate. Îmi și place.

Multă lume cred că scrie mai mult decât mine. Asta e, sunt poate mai motivați sau doar mă roade pe mine invidia, nu concep. De acum, ar trebui să am un plan, o fițuică pe care să îmi imprim ideile de cel puțin două ori pe săptămână și să bifez.

Nu or fi mai multe lucruri mai mai bune de făcut? S-a terminat lumea de activități și eu mi-am ales doar sărăcia asta de scris? Oricât m-aș pune eu pe gândit la un răspuns pentru această întrebare, unul mă împunge în coaste ca un taur năbădăios.

Pentru că ÎMI TREBUIE. Na, ăsta e răspunsul, mai simplu de atât nu se poate într-o activitate creativă și un motiv mai bun nici că se poate găsi. Al doilea motiv ar fi că… sincer, aș înnebuni dacă nu aș scrie. „Makes me crazy not to”, cum spun englezii. Mă simt depășit de situații dacă nu le trec pe foaie, e un „hai că se poate” molcom și dătător de dorințe pentru a-mi îndeplini un scop în viață.

Pentru că pot, aia e. În viața asta există mulți oameni care scriu și vor mai exista și mai mulți care îi vor citi. Mijloacele încep să crească, scopurile încep să crească și ele, ideea că orice persoană poate să scrie e percepută ca un ceva nou, dar nu la fel de cool atunci când te apuci.

Vrei să fii convins să scrii? Ei bine, scrie. Că gânduri prin cap îți vin. Ieri apucasem să scriu despre cum se iubesc piticii de grădină pornind de la niște cuburi pe care le-am primit acum câțiva ani de la o prietenă. Am scris articolul ăla… poate o să-l și publicul, de vreo 5 ori și de atâtea ori l-am șters, pentru că nu mi-a plăcut cum sună în final. Mi-a rămas însă un fragment foarte fain, poate o să-l citiți, dacă ajungeți cu textul până aici: „Nouă, piticilor de grădină, ne place să stăm obraz lângă obraz. Așa, din materialul nostru rece, nu e bine să ne desparți obraz de obraz, pentru că acolo stă toată iubirea noastră. Zăpezi, friguri, ploi, călduri de foc și ierburi ce ne înconjoară nu ne-au despărțit pe mine și pe Sophie atunci când ne-am lipit obraz de obraz.”

Dacă un gând îți dă ghes sau o muză îți șoptește ceva din priviri, scrie! Dacă îți face cu ochiul vreun proiect pe care vrei să-l pui în aplicare și cine știe ce fotografie ai mai văzut tu pe stradă, să știi că gândurile ți se duc în lumea asta din timpul ăsta imediat, așa că mai bine… scrie!

Pentru că așa ar trebui. Știu că am un job care presupune mare parte din timp scrisul, știu că orice conversație se ține și dăinuie mai mult prin scris, știu că acum prieteniile se înfiripă prin cuvinte și trăiesc acolo prin fraze, complimente și scurtături tactile exprimate prin apăsatul vârfului de scris acolo unde trebuie, așa că de ce nu aș continua? Scrisul e… scrisul e cum mă simt, cum mă comport, ce fac și ce îți fac, cum mă plimb și pe unde și mai ales de ce. Râd în scris, râd când scriu, au fost momente când am și plâns în scris și te-am făcut să plângi, în care te-am atins și te-am făcut să tremuri. Iar ăsta, chiar dacă e un lucru normal în atâtea ere de povești, romane și de scurt-metraje, mă face să cred că mi se dezvoltă aripi cu pixuri și creioane în loc de aripi. Ficțiune sau non-ficțiune, mie îmi place oricum. E ca celebrity-crush-ul despre care ai vorbi mereu și nu te-ai mai opri, doar privindu-i niște poze. E ca animalul preferat din casă sau cănile alea de cafea care stau tolănite languros gata-gata să te trezească, e zgomotul de tren ce te duce și te aduce și despre tot felul de lanuri de porumb.

O să fie bine, oare? Nici nu știu câtă audiență am pentru ce pun pe paginile astea de internet, dar, cum ar zice englezii… „Damn, it feels so good!”

 

White House playlists. Ce muzică ascultă Barack Obama?

Îmi place să cred că poți să cunoști un om, pe lângă alte trăsături și gesturi, și după muzica pe care o ascultă. Barack Obama e un tip foarte cool pentru era asta, o demonstrează atât offline cât și online, că doar nu degeaba a ajuns în fruntea statelor, acolo. Dacă tot suntem în preajma acestui titlu de articol, aș putea spune, până să intru în pâinea cuvintelor ce vor urma, că „he rocks!”.

Până acum eram sigur că nu mă voi întâlni vreodată pe stradă cu domnul Barack Obama, mai ales acum în timpul mandatului de la Casa Albă. Să vă mai zic o chestie: nici acum nu-s așa sigur. Și dacă m-aș fi întâlnit cu el, după ce aș fi trecut peste timiditatea mea caracteristică, poate că una dintre întrebări ar fi fost asta: „Domnule Președinte al Statelor Unite, dumneavoastră ce fel de muzică ascultați?”. Sunt sigur, după ce mai citesc eu pe interneți, că mi-ar fi răspuns.

Dar, toate bune și frumoase, nici nu mai e nevoie să mă întâlnesc cu dânsul. Vineri, mai spre dimineață, Casa Albă a lansat pe canalul oficial de Spotify două playlist-uri – de zi și de noapte – alese cu grijă de nimeni altul decât Barack Obama. Dacă urechile mele ar fi avut ochi, pupilele s-ar dilata incredibil de mult. Omul ăsta a făcut niște playlist-uri geniale de vacanță și de relaxare (acum își petrece niște zile la Martha’s Vineyard), numai bune pentru ascultat atunci când ai nevoie. O îmbinare foarte bună între oldies și modern, atât rock cât și blues, r&b, hip-hop, jazz, folk cu artiști care mai de care, cum ar fi: Coldplay, Florence+The Machine, Beyonce, Rolling Stones, Frank Sinatra și Joni Mitchell.

Playlist-ul de zi e o încântare, are o oră și 32 de minute și poate fi ascultat aici (click pe imaginea de mai jos, e un link de bop.fm), atât pentru utilizatorii de Spotify cât și pentru cei ce nu prind această platformă de muzică în România.

Playlist-ul de noapte de la Casa Albă are tot o oră și jumătate ca durată, conține Lianne La Havas, John Coltrane, Nina Simone, Leonard Cohen și Mos Def. O altă împletire numai bună pentru noapte (chiar și o inspirație pentru Noapte Bună, Internet, dacă mă întrebați pe mine). Click pe imaginea de mai jos pentru a asculta acest playlist de la cap la coadă.

 

Dacă vă place, dați share și la alții, așa cum face chiar și președintele Statelor Unite ale Americii. Să se bucure toată lumea de muzică.

via Reddit.