Soldățelul și minunea

Din scrumiera prea mică se ițea, ca un cârlionț vânat de romanțiozitatea unei veioze, un fir de fum cu liber arbitru. Stăpânul casei lăsase lumina aprinsă și ultima suflare a țigării sale într-un punct roșiatic ce sfârâia sfârșit a neputință cu miros de tutun ars. Lângă scrumieră, lăsată tot așa de izbeliște, tronau o mănușă de piele și o agendă mică și soioasă din care ieșeau aiurit foi și pete de pix lăsate pe margini, semn că agenda a trecut prin viață și prin buzunare, scoasă numai la ocazii și felurite idei. Centrat pe mijlocul mesei, ca într-un spot de scenă, stă cuminte și greu, ca plumbul din care e făcut, soldățelul copilăriei.

Îmi place de el. Cu pălăria lui mare cât o zi de post, înaltă și cilindrică atât cât să intre mai mulți iepuri mici de plumb, aproape dezbrăcat de uniforma lui roșie, mai ales de la guler în jos, stă dârz cu pieptul argintiu în bătaia fiecărei reflexii.

Mi-e milă de el. Are o mână turtită de probabil căldura solară și un picior îi stă mărturie că nu e bine să le dai copiilor sub 3 ani lucruri, că le mestecă între dinții lor mici și hrăpăreți. Are numai trei nasturi la uniformă și se vede o singură medalie, semn că nu prea multe lupte i-au trecut prin baionetă. Baionetă care nu există, e doar așa, un vârf de pușcoci făcut bilă, probabil topit din aceeași cauză ca și piciorul cu urmă de dințișori. Copiii sub vârsta de 3 ani… Picioarele lui, încă o dată am ajuns la ele, probabil că la un moment dat au fost drepte, dar se pare că au fost folosite pe post de desfăcător de bere sau ceva, sunt îndoite în așa fel încât par a fi o diformitate nelegată cu niciun sens pe lume.

Masa e netedă, dacă îți apropii nările încă mai simți miros de lac, chit că zeci de anii și-au trecut vremurile  prin materialul ăsta lucios. Printre cutii metalice cu diferite modele și desene colorate se zărește costumul de porțelan al balerinei. Picioare firave îți adâncesc privirile în coapse ferme, albe, pătate doar de lumina aurie a veiozei. Ca un vârf de senzualitate, vârful de lance al fumului de țigară pătrunse pe lângă trupul ei arcuit și îi luă umbra la dans. Nu se aude nicio melodie, nu se aude nici măcar un acar. Cu privirea țintă în peretele din dreapta, balerina încă își mai așteaptă pirueta, păcat de cheia ruginită.

Zgomotul podului de casă. Un scârțâit, văd un păianjen mic cum își coboară zilele și povara corpului său rotofei spre destinații ascunse, de unde să pândească, hulpav, prima muscă sau primul țânțar.

Un alt scârțâit. O lopată rezemată de un stâlp începu să se miște de colo colo, rezemată doar într-un vârf bombat, încercat de zăpezile grele de acum două luni.

Un al treilea scârțâit și la semnalul unei vrăbii indolente intră primele raze solare. În întuneric, peste veioză, prin fumul de țigară, printre umerii balerinei, în pieptul spart de aramă al soldatului. Din curiozități și jucării imaginate, razele solare își dau una alteia ghes pentru joacă, alergat printre scândurile scârțâite de pod, animate de umbre care mai de care și parcă se aude și un tors de pisică sau un ronțăit molcom de șoarec. Din vârful unei mături se desprinse o molie.

Cu ochii țintă în datorie, soldățelul își scaldă ochii mici și negri în lumina asta copleșitoare, ea însăși intrus reglementat de toate crăpăturile casei. Dintre cutii metalice și cu deosebită ardoare, balerina își așteaptă recompensa în urale și o binemeritată întoarcere de cheie, motiv să-i dea pentru un dans al lebedelor destul de solitar. E un singur spectator și mai sunt două mânuțe reci, cumplit de reci și abia încălzite de razele solare. Umbrele se lungesc, își roiesc drumul una spre cealaltă, iar din capătul scării, ițit ca un pui de bogdaproste, privesc cum umbra ei și umbra soldățeluilui se scaldă în pupări amețitoare.

 

 

Anunțuri
Soldățelul și minunea

written

A început să scrijelească apăsat, ca un elev stângaci care încearcă prima dată să facă ondulații pe o tablă goală, confuz și pierdut de parcă nu ar ști de unde pornește curbura și unde se sfârșește. Doare, zgârie, scrâșnește din dinți a plăcere și se așează de-a lungul creației sale.

Cu timpul în explorările câmpurilor goale, stiloul cel negru a început să culeagă forme noi și litere, aproape cuvinte și bâiguiri de senzații, tremurături pe coaste și pe piele, de parcă lungirea asta într-un lan de caligrafie ar fi aburi lăsați de inspirația vieților trecute.

Din zgomote și zgârieturi se creează fraze, legate timid la început apoi din ce în ce mai hotărâte, cursive și întortocheate dar cu un înțeles sigur, pornind dinspre gât în jos astfel încât fiecare mesaj să-și atingă scopul, punctul, codițele de semnătură finală.

Din fraze, lovite de soartă ca linia vieții în palmă, sfârșitul veni aproape sigur, trupul își deschise cartea și, în lumina difuză a unei lămpi sub formă de glob pământesc au pornit visele făcute pagini și cuprins.

 

written

Someday

I find myself looking here at me and telling myself to do all the things I want to and pursue that rushing wave, that stormy motivation that comes from time to time to people. Things that make somewhat sense of what is in my heart. But hey, this is it, I have plans to do and here’s a list:

Someday, I want to read out loud or on a normal voice some of my favorite books as audio books. It can be the biggest novel ever or just some brocchures for kids, I don’t care.

Someday, I’m going to be a published author. I have the plot, but I don’t have the courage? It’s like meeting the crush of your life and afraid to say hi.

Someday, I’m going to travel the world. Or more of the world. Holding hands with the globe in our eyes and with the sould of you.

Someday, I’m going to paint that image in my head.

Someday, I will do everything I want if things fall into their places.

Most of the time, I hear myself say “if it’s the perfect timing”. But what if the perfect timing is now? What if I am to do it now? What if time is just waiting for me or you to start that biggest project you’ve always wanted to do? There is no wrong in waiting for perfect timing. What is wrong is waiting forever. Time won’t just put that in a silver platter and serve it to you. But I know that time will direct and help you if you do it now.

There are many people who waited and waited for someday and sadly, that someday never came. We always wait for it like it is promised. Someday is just a false hope that let people believe they have a lot of time. With that, we became vicious in taking people and things for granted. Someday makes us live our lives meaninglessly. We focus our energy to things that won’t matter after you’re dead.

If you are hungry and thirsty, do you wait for someday and somebody to get you food and water? No. You decide you want it now and fetch yourself some food and water to satisfy your hunger and thirst. It is just the same thing in doing what you love. You don’t need somebody to do it and you definitely don’t need to wait for someday to come for you to do the things that you really crave in life.

Feed your hungry little heart in travelling the world and seeing the places you’ve always wanted to set your feet into.

Quench that thirst with a hundred and fifty books as your 2017 goal.

Pamper your soul with bits and pieces of madness that drive you crazy.

Paint what is in your mind. The nakedness that lives in your head that the world needs to see. The sadness that was formed during your childhood is now ready to be set free from its abyss. The world needs your art to save the aching souls of many.

Write everything. Save the friends that you have in your mind. They need to be written in the blank pages and find their own story. There are a lot of people who are in need of a friend who can understand them and with that, you can give them a friend.

Start to work where you like and what you have always wanted. The world needs people like you who can make profit and also help others in the process. You can give jobs to people. You can be your own boss.

Enroll yourself to that class you have always wanted to take in college. Educate yourself. It is not too late.

Study foreign languages. Read Shakespeare or those books you can’t seem to find time to read. Live at the top of a coffee shop where you plant organic vegetables in your windowsill.

Call your friends you haven’t talk to for quite a while. Invite them to dinner you prepared just for them. Drink that wine until the sun rises. Laugh with them until all of you sobs because of the problem you can’t handle in your own.

Sleep for 24 hours if you want. Call your parents and say I love you. Say “hi” first to people you don’t know. Do not be afraid.

Change your mind to doing it now instead of waiting for someday to come.

Don’t wait for someday if you can do it now.

Life is never promised for someday but surely, it is promised today.

Someday

ceața ne descoperă viața

A răsărit ceață în geam și ți-am sris cu degetul o scrisoare prin aerul rece de-afară. Mă priveai cu ochi mari, flămândă de cuvinte și tot ce-mi spunea inima scriam pe după ramuri de promoroacă și frig. Puțin rușinat, puțin încurajat, puțin deșănțat de păcat. Luam fiecare cuvânt și-l aruncam prin ceață și se spărgea în urechile tale ca niște șoapte mici de păsări aducătoare de sensuri și de culoare. Luam fiecare semn de punctuație și-l spărgeam de genele tale prin catastrofe mici ce-ți umezeau ochii a visare. Înclinam degetul într-o călimară de ceață și tot ce scriam, scriam în aburi de respirație până te-ai roșit, pornind din inimă, din capul pieptului și în obrajii tăi de făptură cititoare. Am pus un punct și apoi alte două și tu te-ai ademenit după alte cuvinte, opt sute nouăzeci și nouă. Le-ai cerut coapte în primăvară și eu ți le-am așternut pătură pe pământul ud să ai unde să te gândești atunci când, din când în când, gândurile alea calde mă transformă în ceața ta de afară.

 

ceața ne descoperă viața

Storm in us.

We started like a drizzle; where raindrops of friendship started the storm in us. The rain was little but it can help the flowers to keep on growing. Yes, indeed it made us stronger. Then the wind came, the struggle of standing amidst the upcoming thunder remained in us. We were hidden in the dark clouds of shy, of doubts, and mostly of uncertainty. We began to be afraid of the storm inside our hearts that we forgot to guard our own feelings. And yet the most beautiful storm happened in a place surrounded by chirps and autumn leaves.

When the lightnings are coming and they are starting to burn a fire inside our minds. With almost happens and happened and happening, with joy and little quarrels and big quarrels of how the moon is lit by the sun in the almighty Cosmos.  Memories combined and through broken friendships and burnt bridges, through rumors and rocks, through the lost and what went missing, there is something that remained unchanged, and it is ours.

The flowers are also blooming and the spring is flying off into a summer storm with its wings. I imagine ourselves in the fields of dandelions and little rocks while we both enjoy the sunset as our scenery is somewhat morroccan or parisian. Our smiles are meant to be like the sun coming to smiles because that’s where I will put it on your lips. There are no more rooms for a sad life, but only for a sleepy and peaceful night.

Don’t face the hurricane alone. Hold hands.

Soon, the rain will stop on falling; the dark clouds will disappear and the wind will blow a gentle breeze. The bad weathers will soon pass and new beginnings await us. We just have to know we’re being in the right coincidence of time where we want to be.

Storm in us.