ceața ne descoperă viața

A răsărit ceață în geam și ți-am sris cu degetul o scrisoare prin aerul rece de-afară. Mă priveai cu ochi mari, flămândă de cuvinte și tot ce-mi spunea inima scriam pe după ramuri de promoroacă și frig. Puțin rușinat, puțin încurajat, puțin deșănțat de păcat. Luam fiecare cuvânt și-l aruncam prin ceață și se spărgea în urechile tale ca niște șoapte mici de păsări aducătoare de sensuri și de culoare. Luam fiecare semn de punctuație și-l spărgeam de genele tale prin catastrofe mici ce-ți umezeau ochii a visare. Înclinam degetul într-o călimară de ceață și tot ce scriam, scriam în aburi de respirație până te-ai roșit, pornind din inimă, din capul pieptului și în obrajii tăi de făptură cititoare. Am pus un punct și apoi alte două și tu te-ai ademenit după alte cuvinte, opt sute nouăzeci și nouă. Le-ai cerut coapte în primăvară și eu ți le-am așternut pătură pe pământul ud să ai unde să te gândești atunci când, din când în când, gândurile alea calde mă transformă în ceața ta de afară.

 

Anunțuri
ceața ne descoperă viața