Soldățelul și minunea

Din scrumiera prea mică se ițea, ca un cârlionț vânat de romanțiozitatea unei veioze, un fir de fum cu liber arbitru. Stăpânul casei lăsase lumina aprinsă și ultima suflare a țigării sale într-un punct roșiatic ce sfârâia sfârșit a neputință cu miros de tutun ars. Lângă scrumieră, lăsată tot așa de izbeliște, tronau o mănușă de piele și o agendă mică și soioasă din care ieșeau aiurit foi și pete de pix lăsate pe margini, semn că agenda a trecut prin viață și prin buzunare, scoasă numai la ocazii și felurite idei. Centrat pe mijlocul mesei, ca într-un spot de scenă, stă cuminte și greu, ca plumbul din care e făcut, soldățelul copilăriei.

Îmi place de el. Cu pălăria lui mare cât o zi de post, înaltă și cilindrică atât cât să intre mai mulți iepuri mici de plumb, aproape dezbrăcat de uniforma lui roșie, mai ales de la guler în jos, stă dârz cu pieptul argintiu în bătaia fiecărei reflexii.

Mi-e milă de el. Are o mână turtită de probabil căldura solară și un picior îi stă mărturie că nu e bine să le dai copiilor sub 3 ani lucruri, că le mestecă între dinții lor mici și hrăpăreți. Are numai trei nasturi la uniformă și se vede o singură medalie, semn că nu prea multe lupte i-au trecut prin baionetă. Baionetă care nu există, e doar așa, un vârf de pușcoci făcut bilă, probabil topit din aceeași cauză ca și piciorul cu urmă de dințișori. Copiii sub vârsta de 3 ani… Picioarele lui, încă o dată am ajuns la ele, probabil că la un moment dat au fost drepte, dar se pare că au fost folosite pe post de desfăcător de bere sau ceva, sunt îndoite în așa fel încât par a fi o diformitate nelegată cu niciun sens pe lume.

Masa e netedă, dacă îți apropii nările încă mai simți miros de lac, chit că zeci de anii și-au trecut vremurile  prin materialul ăsta lucios. Printre cutii metalice cu diferite modele și desene colorate se zărește costumul de porțelan al balerinei. Picioare firave îți adâncesc privirile în coapse ferme, albe, pătate doar de lumina aurie a veiozei. Ca un vârf de senzualitate, vârful de lance al fumului de țigară pătrunse pe lângă trupul ei arcuit și îi luă umbra la dans. Nu se aude nicio melodie, nu se aude nici măcar un acar. Cu privirea țintă în peretele din dreapta, balerina încă își mai așteaptă pirueta, păcat de cheia ruginită.

Zgomotul podului de casă. Un scârțâit, văd un păianjen mic cum își coboară zilele și povara corpului său rotofei spre destinații ascunse, de unde să pândească, hulpav, prima muscă sau primul țânțar.

Un alt scârțâit. O lopată rezemată de un stâlp începu să se miște de colo colo, rezemată doar într-un vârf bombat, încercat de zăpezile grele de acum două luni.

Un al treilea scârțâit și la semnalul unei vrăbii indolente intră primele raze solare. În întuneric, peste veioză, prin fumul de țigară, printre umerii balerinei, în pieptul spart de aramă al soldatului. Din curiozități și jucării imaginate, razele solare își dau una alteia ghes pentru joacă, alergat printre scândurile scârțâite de pod, animate de umbre care mai de care și parcă se aude și un tors de pisică sau un ronțăit molcom de șoarec. Din vârful unei mături se desprinse o molie.

Cu ochii țintă în datorie, soldățelul își scaldă ochii mici și negri în lumina asta copleșitoare, ea însăși intrus reglementat de toate crăpăturile casei. Dintre cutii metalice și cu deosebită ardoare, balerina își așteaptă recompensa în urale și o binemeritată întoarcere de cheie, motiv să-i dea pentru un dans al lebedelor destul de solitar. E un singur spectator și mai sunt două mânuțe reci, cumplit de reci și abia încălzite de razele solare. Umbrele se lungesc, își roiesc drumul una spre cealaltă, iar din capătul scării, ițit ca un pui de bogdaproste, privesc cum umbra ei și umbra soldățeluilui se scaldă în pupări amețitoare.

 

 

Anunțuri
Soldățelul și minunea

O întâlnire. Mai multe cifre.

Succesul unei situații se măsoară în cifre. Orice fel de situație. Fie că e vorba despre mersul la magazin după cafea cât și despre durata celei mai bune partide de sex din viața ta. Derapantă gândire, te poate lua de cap și ai crede că s-a schimbat ceva în lume citind asta pe Internet și mai ales aici. Dar așa e, ori de câte ori ai stabili să nu te gândești la acest lucru și/sau ai pune tu alte elemente care să schimbe ideile. Totul se măsoară acum. Totul are un sens dacă e mai mic sau mai mare, iar cu cât faci totul mai rapid, dar și mai eficient, atunci rata succesului tău crește.

E un om. Să-i zicem Mirel. Îi place lui să se mire și să fie uimit. Eu l-am inventat așa, într-o doară, nici nu știam că o să aibă atât succes în capul meu, dar uite că are și-l aduc în vorbire și în scris mai tot timpul când este vorba despre o idee nouă, fie că e o fascinație de compoziție sau mai știu eu ce drăcie vizuală sau auditivă. Mirel e acolo, întrebător, gânditor, puțin amețit și împrăștiat de propriile lui mirări.

26 de centimentri. Diametru. Mirel are capul mare. Nu fizic. Cred că mai mult calendar. 30 de zile în medie pe lună el se gândește câte lucruri poate rezolva cât mai eficient. Începând cu pașii lui, are aplicații pe telefon care-i măsoară mersul, ritmul inimii care se zbate între 70 și 100, depinde cât de îndrăgostit e de fetele din metrou de dimineață. Are 26 de ani. Măsoară porția de supă din farfurie în pauza de masă prin numărul de linguri. 56 cu vârf. 45 dacă există și carne de pui în ea. Aplicația care-i măsoară scrisul îl atenționează când a depășit 5000 de caractere pentru fiecare articol despre operații și strategii financiare de succes.

Georgiana are un metru șaizeci și opt și un zâmbet care-i face pe toți băieții din metroul spre Unirii una cu dezbinarea. Are ochi de pisică, puțin smokey, dar nu așa de mult, îi place să fie discretă și unduită ca o pisică. Are ciorapi lungi până la genunchi și coapse cu un diametru de 18 cm la vedere. Are chiar 18 ani. Împliniți vara trecută, pentru că așa s-a întâmplat. Poartă tricouri cu Joy Division foarte lungi atunci când e acasă și tricouri cu Arctic Monkeys atunci când nu e acasă. Are 3 tricouri necălcate și unul foarte îngrijit. Iar azi a ales unul dintre ele, tăiat în niște puncte esențiale încât să lase un umăr la vedere, o parte din urcușul către sânul stâng și un abdomen pe care îți vine să faci curse de degete de mâini încălțați în papucei de casă. Nu se gâdilă, așa e ea.

Mirel se urcă la Izvor. Georgiana era deja acolo, îndreptată cu ochii spre singurul loc gol din fața ei. Din servieta cu diagonala de 18 inci, Mirel scoate tableta lui cu diagonala de 10 inci și începe să citească molcom și cuminte un eseu despre Mugur Isărescu. Liniștea aceea e, e exact liniștea care la un moment dat se întoarce exact ca un dos de palmă peste ritmul inimii.

54 de secunde. Din decibelii metroului aglomerat al dimineții, Mirel își ridică ochii din tabletă și privește la cei 2 metri și 2 centimetri în fața lui. Georgiana îl întâlnește când ritmul inimii lui era la 75. Într-o fracțiune de secundă și o îmbujorare  în obraji cu un diametru de 14 centimetri, Mirel a ajuns la 145 de bătăi pe minut. Și minutul începea foarte mult să se dilate. Georgiana îl privi puțin surprinsă și apoi zâmbi. Încă o victimă. Probabil cu numărul 123. Sau 1232.

Au mai rămas 56 de secunde și metroul ajungea în stația în care el trebuia să coboare. Dintr-un gest care ar fi putut să răstoarne multe farfurii cu supă a câte 56 de linguri cu vârf fiecare, atât de negândit a fost totul, Mirel se îndreaptă spre Georgiana cu același zâmbet și doi ochi scăpărând electricitate și toată viața de 76 de ani cu totul întâmplându-se în capul lui cu diametrul de 26 de centimetri. Transpirații pe ceafă a câte 4 picături de apă sărată se picurau pe un guler proaspăt călcat. În total, au trecut prin ochii minții 4565 de țineri de mână lungi, 6798 de țineri de mână scurte, 1987 de cumpărături făcute împreună, 567 de porții de paste, 765 de porții de piure, 987 de sticle de vin alb și mult mai multe de vin roșu, câteva milioane de mângâieri, 3786 de trageri de păr, 3786 de zgârieturi pe spate, 3767 de orgasme, 7896 de apeluri dintre care numai 345 pierdute, 678 de mesaje trimise la beție și două inele de logodnă într-un parc ales de ei. Un copil și mai mulți căței sau pisici. Dar aceste numere oricum diferă.

„Bună, sunt Mirel.” Urmează celelalte cifre.

O întâlnire. Mai multe cifre.

Şi ea râde, doar e ideală.

În fiecare zi, Mireal e bărbatul ideal. S-a trezit odată cu primul cântec de cocoş, meditează cu ochii în prima ediţie de tabletă. Apoi îşi lasă mucul de ţigară în scrumelniţă, bea un suc de portocale pe care tocmai le-a cules dintr-o livadă din Drumul Taberei care nu e în Bucureşti, portocale pe care le-a stors el singur cu mâinile lui, şterge puţin cu un şerveţel scrumul ce a căzut pe lângă şi se duce la baie de unde pleacă fără să uite să lase colacul la loc şi capacul de la pasta de dinţi înşurubat la fel de la loc. În timp ce trage apa, zâmbeşte cuceritor în oglindă. Pentru de dimineaţă. I-a rămas un pătrunjel.

O trezeşte şoptit cu o pupătură.  Din patul ei moale (pe care el l-a construit, el l-a bătut în cuie culese special din grădina duşmanilor săi), ea se ridică zâmbind într-un miros de pizza rămasă de ieri seară, neîncălzită, şi un pachet de cartofi prăjiţi reci, tot de ieri seară.  Pupatul lui e împerecheat cu un after-shave aruncat pe obrajii lui proaspăt bărbieriţi cu miros de castraveţi, scorţişoară şi puţin ketchup în colţul gurii pe care i-l smulge ea cu un pupat.

Din sucul de portocale răzbesc două paie. Unul pentru el, unul pentru ea. Unul pentru nara dreaptă, altul pentru nara stângă. Începe să bată din palme şi să strige ca o morsă, smulgând astfel încă un sărut şi o palmă matinală: „Ce tâmpit eşti!”. Şi ea râde, pentru că e ideală. Şi el râde, pentru că e Mireal.

 

 

Şi ea râde, doar e ideală.

La cofetărie

– Ia şi nişte cuburi de zahăr!
– …
– Ia şi nişte gume de-alea!
– …
– Ia şi nişte ciocolată. Şi nişte batoane de ciocolată. Ah, poate iei mai multe batoane de ciocolată, nu fi zgârciog, băi! Ia şi nişte gume din alelalte…
– …
– Ia şi prăjitură din aia cu nucă. Şi din aia cu fructe. Şi amandine, mai ales amandine!
– …
– Ce dracu’ bipăie aşa? Ia şi suc. SUUUC! Ia mult suc, că aici e bun.
– …
– Mai poţi? Nu? Atunci mai ia batoanele astea şi gata. Hai s-o tulim!

În urma unei dâre de praf ce abia se ridica cu lene de la pământ, cofetăria satului privea spre o copilărie cu picioare iuţi de ştrengari zoiţi cu pantaloni scurţi şi opinci cusute până la jumate. Unul dintre ei era mut de frică, iar altul era mut de ciocolată la gură.

La cofetărie