O întâlnire. Mai multe cifre.

Succesul unei situații se măsoară în cifre. Orice fel de situație. Fie că e vorba despre mersul la magazin după cafea cât și despre durata celei mai bune partide de sex din viața ta. Derapantă gândire, te poate lua de cap și ai crede că s-a schimbat ceva în lume citind asta pe Internet și mai ales aici. Dar așa e, ori de câte ori ai stabili să nu te gândești la acest lucru și/sau ai pune tu alte elemente care să schimbe ideile. Totul se măsoară acum. Totul are un sens dacă e mai mic sau mai mare, iar cu cât faci totul mai rapid, dar și mai eficient, atunci rata succesului tău crește.

E un om. Să-i zicem Mirel. Îi place lui să se mire și să fie uimit. Eu l-am inventat așa, într-o doară, nici nu știam că o să aibă atât succes în capul meu, dar uite că are și-l aduc în vorbire și în scris mai tot timpul când este vorba despre o idee nouă, fie că e o fascinație de compoziție sau mai știu eu ce drăcie vizuală sau auditivă. Mirel e acolo, întrebător, gânditor, puțin amețit și împrăștiat de propriile lui mirări.

26 de centimentri. Diametru. Mirel are capul mare. Nu fizic. Cred că mai mult calendar. 30 de zile în medie pe lună el se gândește câte lucruri poate rezolva cât mai eficient. Începând cu pașii lui, are aplicații pe telefon care-i măsoară mersul, ritmul inimii care se zbate între 70 și 100, depinde cât de îndrăgostit e de fetele din metrou de dimineață. Are 26 de ani. Măsoară porția de supă din farfurie în pauza de masă prin numărul de linguri. 56 cu vârf. 45 dacă există și carne de pui în ea. Aplicația care-i măsoară scrisul îl atenționează când a depășit 5000 de caractere pentru fiecare articol despre operații și strategii financiare de succes.

Georgiana are un metru șaizeci și opt și un zâmbet care-i face pe toți băieții din metroul spre Unirii una cu dezbinarea. Are ochi de pisică, puțin smokey, dar nu așa de mult, îi place să fie discretă și unduită ca o pisică. Are ciorapi lungi până la genunchi și coapse cu un diametru de 18 cm la vedere. Are chiar 18 ani. Împliniți vara trecută, pentru că așa s-a întâmplat. Poartă tricouri cu Joy Division foarte lungi atunci când e acasă și tricouri cu Arctic Monkeys atunci când nu e acasă. Are 3 tricouri necălcate și unul foarte îngrijit. Iar azi a ales unul dintre ele, tăiat în niște puncte esențiale încât să lase un umăr la vedere, o parte din urcușul către sânul stâng și un abdomen pe care îți vine să faci curse de degete de mâini încălțați în papucei de casă. Nu se gâdilă, așa e ea.

Mirel se urcă la Izvor. Georgiana era deja acolo, îndreptată cu ochii spre singurul loc gol din fața ei. Din servieta cu diagonala de 18 inci, Mirel scoate tableta lui cu diagonala de 10 inci și începe să citească molcom și cuminte un eseu despre Mugur Isărescu. Liniștea aceea e, e exact liniștea care la un moment dat se întoarce exact ca un dos de palmă peste ritmul inimii.

54 de secunde. Din decibelii metroului aglomerat al dimineții, Mirel își ridică ochii din tabletă și privește la cei 2 metri și 2 centimetri în fața lui. Georgiana îl întâlnește când ritmul inimii lui era la 75. Într-o fracțiune de secundă și o îmbujorare  în obraji cu un diametru de 14 centimetri, Mirel a ajuns la 145 de bătăi pe minut. Și minutul începea foarte mult să se dilate. Georgiana îl privi puțin surprinsă și apoi zâmbi. Încă o victimă. Probabil cu numărul 123. Sau 1232.

Au mai rămas 56 de secunde și metroul ajungea în stația în care el trebuia să coboare. Dintr-un gest care ar fi putut să răstoarne multe farfurii cu supă a câte 56 de linguri cu vârf fiecare, atât de negândit a fost totul, Mirel se îndreaptă spre Georgiana cu același zâmbet și doi ochi scăpărând electricitate și toată viața de 76 de ani cu totul întâmplându-se în capul lui cu diametrul de 26 de centimetri. Transpirații pe ceafă a câte 4 picături de apă sărată se picurau pe un guler proaspăt călcat. În total, au trecut prin ochii minții 4565 de țineri de mână lungi, 6798 de țineri de mână scurte, 1987 de cumpărături făcute împreună, 567 de porții de paste, 765 de porții de piure, 987 de sticle de vin alb și mult mai multe de vin roșu, câteva milioane de mângâieri, 3786 de trageri de păr, 3786 de zgârieturi pe spate, 3767 de orgasme, 7896 de apeluri dintre care numai 345 pierdute, 678 de mesaje trimise la beție și două inele de logodnă într-un parc ales de ei. Un copil și mai mulți căței sau pisici. Dar aceste numere oricum diferă.

„Bună, sunt Mirel.” Urmează celelalte cifre.

Anunțuri
O întâlnire. Mai multe cifre.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s