Cum să îți faci cont pe Spotify chiar dacă nu e disponibil în România

Eu nu prea pot să văd lucruri și persoane acum fără să le potrivesc cu o muzică. Indiferent de unde vine, chit că sunt în căști, boxe sau așa, venind pe nepregătite, nici nu o prea evit.

S-au inventat multe lucruri utile în ultimii ani pentru ca noi să avem muzică. Unele dintre cele mai folositoare instrumente sunt stream-urile de muzică gratis cu o bază de date imensă pusă platouaș pentru urechile noastre hulpave de a descoperi piese noi și bune. Avem până acum în țară celebrele deja Deezer și Zonga, fiecare folosindu-se din ce în ce mai bine de operatorul de telefonie adiacent (Deezer cu abonamentele Orange, Zonga cu abonamentele Vodafone).

Ei bine, primul serviciu din acesta de stream muzical gratis  folosit de mine și cu o abilitate de a crește incredibil de frumos, mulat pe tot comportamentul meu muzical în cadrul platformei, este Spotify. E aproape asemănător celorlalte două menționate de mine, cu niște mici amănunte de precizat: Spotify are peste 50 de milioane de utilizatori activi, printre care și celebrii artiști și chiar Obama, cum spune o reclamă de la ei, este free atât timp cât poți suporta între 3-4 melodii câte o mică reclamă audio de 10-20 de secunde (din punctul meu de vedere nesupărătoare, unele-s chiar simpatice), are peste 30 de milioane de piese disponibile pentru ascultat, o grămadă de aplicații folositoare pentru a descoperi muzică nouă sau pentru a face playlist-uri, abilitatea de a face foldere de playlist-uri să nu le încurci și, ce e mai important, nu e încă disponibil la noi în țară. Dar hai să avem ac de cojocul acestui fapt.

spotify interface

Multă lume m-a întrebat cum se face, așa că mai bine pun aici toate indicațiile. Sunt foarte simple și la îndemâna oricui.

1. Descarcă aplicația-extensie de Chrome sau de Firefox numită Hola Unblocker (Chrome aici, Firefox aici, sunt și altele la ei pe pagină), un serviciu de VPN numai bun;

2. Intră pe Spotify.com. Ar trebui să îți apară imaginea asta tristă și e păcat să rămână așa.

spotify not available in your country

3. În bara de aplicații din Chrome sau din Firefox (dreapta sus) click pe fața aia simpatică ce arde. Se va deschide o căsuță plină de steaguri colorate din care poți să alegi cu încredere steagul USA unde Spotify este de mult timp utilizabil.

4. (S-ar putea să nu mai fie nevoie de pasul ăsta, but just in case…) Intră pe acest link (https://hola.org/access/spotify.com/using/vpn-us) și apasă pe fereastra aceea pe care spune „Access Spotify.com Go”. E de fapt un script care se instalează imediat și îți deblochează site-ul Spotify.

5. Ei bine, bravo, ai intrat pe Spotify, nu trebuie decât să-ți faci cont (eu m-am înscris cu Facebook ceea ce-ți recomand și ție) și, dacă vrei, poți descărca și clientul de Windows sau te poți juca numai pe player-ul de web, care nu are aplicații, însă.

6. Contrar multor bloguri, nu sunt 10 pași în total, așa că-l folosesc pe al șaselea să-ți urez bun venit (și) în grupul utilizatorilor de Spotify din România. Fie ca lumina!

Dacă nu merge ceva în pașii de mai sus, nu ezita să-mi spui sau să-mi oferi și alte variante de accesare Spotify în România, îmi vor fi folositoare și mie, dar și altora. Mulțumesc.

P.S. Pandutzu, știi că-ți datorez dragoste veșnică pentru Deezer, dar trebuia să spun. :)

Anunțuri
Cum să îți faci cont pe Spotify chiar dacă nu e disponibil în România

41 de gânduri despre &8222;Cum să îți faci cont pe Spotify chiar dacă nu e disponibil în România&8221;

  1. Natanael zice:

    Stie cineva cum pot plati pentru premium account? Am incercat sa platesc cu cardul ING care il am si imi spune ca nu pot si din pacate nici PayPal-ul nu il accepta.

    Multumesc!

  2. octavian zice:

    cine ma poate ajuta si pe mine….am urmat toti pasii ma pot conecta pe site cu facebook ul dar dupa ce il downloadez si incerc sa ma conectez la el tot cu facebook ul mi se deschide pagina lor si se aude un sunet ciudat ca o eroare….

  3. alex zice:

    foarte tare..am reusit sa mi fac cont pe america…plus ca acum au dat drumu la aplicatie pentru ps 4 si ..merge am spotify pe playstation 4. mi am facut cont separat nu m am logat cu contu de fb

  4. Siimo zice:

    Am reusit sa deblochez spotify, dar am incercat sa ii dau download, dar mi-a spus ca acest tip de fisier dauneaza leptopului… Voi ati incercat, merge fara probleme??

  5. bob zice:

    eu am incercat sa achit cu paypal / card pentru un cont premium si nu a acceptat nicio varianta; la card imi spune sa folosesc card din tara pe care-i contul, iar la paypal ramane pagina goala dupa ce dau Agree

  6. Cristian zice:

    Am reusit sa descarc aplicatia, dar cand vreau sa ma conectez cu fb primesc acelasi mesaj cu tara,,,, site ul merge, pot sa ma loghez, aplicatia inca nu… de ce?

  7. Cristina zice:

    Cred ca a trecut o luna de cand il am,dar acum nu ma mai lasa sa ma loghez. Imi spune ”your country does not match the one set in your profile. To continue use update your profile or upgrade your spotify account.” Ce pot sa fac? Am apasat pe ambele variante si nimic.

    1. Cu Hola Unblocker instalat pe Chrome sau Firefox, încearcă să te loghezi din browser. Cu login, nu cu Sign up,fii foarte atenta la treaba asta. Apoi incearca sa restartezi aplicația. It should work :)

  8. Vlad zice:

    Si eu am aceeasi problema ca si Cristina. A functionat perfect pana acum 2 zile, dar acum imi spune your country does not match the one set in your profile. To continue use update your profile or upgrade your spotify account. Am incercat ce ai sugerat, sa ma loghez din browser si in browser merge, dar cand incerc in aplicatie imi da din nou eroarea. Am incercat si sa dezinstalez spotify si tot nu a mers… any ideas?

    1. Încearcă, dacă nu mai merge să folosești Hola, un alt serviciu de VPN cum este Tunnelbear VPN. Din câte știu, după ce îl instalezi ca extensie de browser trebuie să-i dai restart computerului și o să meargă. Să-mi spui te rog dacă merge. :)

    2. Cowboy zice:

      Merge cu Hola,trebuie sa te loghezi cu pozitia pusa pe hola de USA si web playerul merge din nou chiar daca-l pui inapoi pe Romania,dupa un timp iti cere din nou sa te loghezi tot pe VPN american trebuie facuta logarea si merge intr-o veselie

  9. Jack zice:

    Dca tineti la privacy folosity spotify intr-un browser pe care nu-l folositi la altceva. Tot traficul ce trece prin aceste free vpn-uri este interceptat, filtrat, vandut..

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s