Cuburi de poveste – Trei povestiri

 POVESTIREA UNU

Cuburi de poveste 1

– Nu mi-e de nimic, zise Mirel, îngândurat și trist. Mă gândeam să mai încerc azi-dimineață ceva, dar chiar nu mai vreau. Nu știu ce am… Nu știu să-l desfac și pace! Zici că-i dracu’!

Vorbea cu el însuși, singur, pe un scaun imens fără spătar și cu un picior care se bălăngănea amenințător să cadă cu tot cu el, lângă o masă goală, într-o casă goală. Cu coatele sprijinite în masă și cu fața lui de Mirel sprijinită în mâinile lui delicate, cu degete de pianist trist. De fapt, dacă stau și mă gândesc, casa asta nu era așa de goală, din când în când se mai auzea bâzâitul unei albine și zgomotul disperat pe care-l făcea izbindu-se  de fereastră până obosea de tot și se odihnea pentru o nouă tură de izbituri. Era și frumos afară, iar culorile vii ale florilor de astenie parcă erau și mai apăsătoare pentru amândoi. Se făcuse cald prin fereastră, un efect de lupă bătută de soare, iar lui Mirel un obraz începu să i se rumenească, ziceai că e o fetișcană luată pe nepregătite de un cavaler.

Târșâindu-și papucii lui uriași, Mirel se ridică de pe scaun. hotărât să iasă încă o dată la aer și să mai încerce. Nu se știe unde, putea fi orice direcție. Descuie ușa și lăsă și albina să iasă, într-un gest minim de mărinimie pentru care albina nici nu se sinchisi să-i mulțumească. Ea era oricum cu capul, după atâtea izbituri în ferestre.

Soarele-l săgetă în obraji cu o căldură și mai molcomă, iar pe când ochii i se obișnuiau cu lumina, verdele unei crengi îl izbi între ochi cu o zgârietură țiuitoare. Puse mâna lui de pianist prea târziu la ochi, iar creanga nu pierdu deloc ocazia să-l trezească la realitate.

În fața lui, pe pajiște, lacătul. În jurul lacătului, un cerc imens care nu avea nici o legătură cu pajiștea din jur, semn că lacătul ducea undeva. Nu se știe unde, nu se știe de ce, dar el trebuia să afle. Era singurul individ și asta-i ocupa tot timpul. Lacătul ăsta nenoricit, pus aici de cineva ca el să-și frece creierii de toate pietrele misterelor a ceea ce putea ascunde.

Brusc, un zgomot infernal îi sfredeli urechile și-l făcu să tremure din toate încheieturile și totodată făcu să tremure și toată lumea lui. Simți cum chiar pământul pe care stă își încordează forțele pentru a rămâne în aceeași poziție, dar neputința forței asurzitoare care venea spre el era de neoprit. Un zgomot din ce în ce mai mare, din ce în ce mai aproape, hurducăind fiecare concept al existenței. Copaci rupți de la mijloc începeau să cadă printr-o ceață de praf și prin țipături de păsări îngrozite, neștiind pe unde să mai zboare, aiurite și de colo-colo, înmărmurite-n propriul zbor. O ceată de elefanți nu putea face un zgomot așa grozav și rapid, care traversă toată pajiștea de la un capăt la altul de ziceai că merge chiar pe dedesubt, rostogolind copaci și născând rotocoale de praf amestecat cu iarbă. Ba chiar se ridicară câțiva viezuri de prin văgăunile lor și se uitau speriați când la unul, când la altul, când la Mirel, apoi, dându-și seama că se uită la un uriaș, se băgau speriați înapoi sub pământ, cu ochii mari și inima morișcă. De sub o ridicătură, chiar de sub linia orizontului, o pasăre grozavă dispărea în lumină, luând după ea și motoarele ei de avion veritabil, toate zgomotele care-l înțepau pe Mirel direct în inimă.

Clipă de răgaz. Mirel își trage sufletul. Privi în zare cu ochi goi cât pasărea măiastră se făcea din ce în ce mai mică iar sunetele sale erau din ce în ce mai înfundate în trecut. Lăsă privirea jos, unde din cauza miracolului, un lacăt rupt arăta mai trist și mai îngrozitor decât dezastrul din jurul lui. Iar ăsta era un lucru grozav.

Cu ochi sticloși și inima strânsă, Mirel ridică poarta descuiată de sub el și lumea lui. O dădu la o parte și o trânti la pământ, lângă el. Cu ochii mari, înțepați de o realitate cruntă, Mirel privi îngrozit lumea de sub el. El, căpcăunul Mirel, tocmai aflase că locuia pe vrejul de fasole.

 

POVESTIREA DOI

Cuburi de poveste - Povestirea numărul 2

Oana. Oaia Oana. Îi și plăcea numele ăsta, i l-a pus ciobanul Petrică fix când o salvase de la un măcelar uriaș cu chelie. De fericire că a scăpat de cuțit, Oana, dusă în brațe de cioban, lăsase căcăreze în ușa abatorului ca și când i-ar fi adresat degetul mijlociu hainului hămesit de carne de Paște. Oaia nu are degete mijlocii, așa că face și ea cum poate.

Oaia Oana e mai fericită și mai prietenoasă acum chiar și decât câinele Azor. Ba chiar se și gudură mai dihai decât el, sare în două picioare și face sluj, la un moment dat a și lătrat un behăit mai ciudat, de s-au speriat celelalte oi și se uitau mirate la ea, de parcă i-ar fi spus că nu e întreagă la minte de la iarba aia. Iarbă nu rumegă decât printr-o tehnică specială, pentru a da un lapte mai bun și mai păstos. Sau așa se gândește ea că ar face. Noaptea doarme acolo unde-și reazămă ciobanul toiagul și fluierul, niciodată cu oile obișnuite. Ea e Oana.

Azi noapte, Oana a visat ceva înspăimântător. Se făcea că se bătea cu un pește uriaș, iar îngrozitoarea arătare îi dădea cu solzii peste bot de se învinețise. Oricât s-a zbătut, tăcerea și răsuflarea tăiată a visului o țintuiau pe loc. Zgomote de apă, bulbuci înfiorători de râu, podul de care să se țină era prea departe iar coada peștelui o izbea din toate părțile. Copitele nu o ajutau deloc, iar toată încercarea unui înot era în zadar. Zgâlțâit de valuri, pietre izbitoare, moarte iminentă, necuratul unui dezastru, iar în cer, sub stele căzătoare care cutremurau pământul, două chipuri de oameni mari, înfășurați în blănuri. Și atunci se trezi, rece ca acoperită de o vijelie trecătoare. Nu putea decât să însemne ceva de rău.

Cu lâna fluturând în aer, Oana alergă la Petrică. Îl zgâlțâi puternic, dramatic și ireversibil. Petrică, buimac, făcu ochii mari și speriat, o întrebă:

– Mioriță laie… Ce e?

POVESTEA TREI

Cuburi de poveste - Povestea numărul trei

Vezi cheia asta?
Ea descuie toate gândurile întunecate și ne-luminate din mintea mea.
Hai să fac în așa fel încât să-ți treacă fulgere prin piele.
E o vrajă a mea.
Vezi curcubeul ăsta?
E acolo unde poți deja să pășești atunci când ating cu palma mea
zona asta de corp
din mintea ta
și din mintea mea.

Aceste trei texte au fost compuse cu ajutorul unui cadou excelent primit de la doi prieteni dragi. Se numește Story Cubes și așa cum îi spune și numele, e alcătuit din nouă zaruri cu diferite fețe. În funcție de ce îți cade pe cele nouă zaruri, tu trebuie să încropești o poveste. Eu am făcut trei, de fapt două și un mic poem. Sper că v-au plăcut.

Anunțuri
Cuburi de poveste – Trei povestiri

Un gând despre &8222;Cuburi de poveste – Trei povestiri&8221;

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s