Cel mai bun final de film

Mi-a venit întrebarea asta acum câteva zile, când voiam să-mi amintesc de unde ştiu eu de fapt piesa “Sounds Of Silence” de Simon & Garfunkel. Nu e de la moartea Comediantului din “Watchmen”, nu e nici de când am mai auzit un live pe căile interneţilor, e dintr-un film excelent cu Dustin Hoffman, numit “The Graduate”. Finalul, după ce Ben (Dustin Hoffman) o răpeşte pe Elaine (Katharine Ross) de la nuntă şi, în capătul autobuzului cu care fug, îşi dau seama treptat că viaţa lor împreună va întâmpina la fel de multe greutăţi ca şi cea de care tocmai s-au rupt. Nu zic mai multe, sunt adeptul spoilerelor dar aici chiar nu e cazul, e bine ca persoanele ce nu au văzut deja filmul să pună mâna să. E, în finalul filmului acesta e piesa de care spuneam mai devreme, iar cu transformarea fizică şi psihică a privirilor şi a zâmbetelor lor, rezultă o combinaţie perfectă a realizării unui viitor incert şi un final superb de film. De acolo ştiu eu piesa asta, şi totuşi nu e cel mai bun sfârşit ce mi-a venit în minte.

Finalul cel mai bun de film? Întotdeauna, mereu, oricând mi s-ar pune întrebarea asta, la orice oră, chiar şi când abia mijesc ochii dimineaţa, pentru că ar avea legătură… e finalul filmului Dr. Strangelove. Da, exact, Vera Lynn cântând “We’ll meet again” iar pe fundal, după tunetul de replică al probabil cel mai bun rol din istorie jucat de Peter Sellers: „Mein Führer! I can walk!”, replică ce mie mi-a cutremurat toate celulele, multe ciuperci nucleare. După cum urmează:

Iar ca final, normal, sfârşit de post de blog, aştept şi comentarii cu ce vă vine vouă în gând drept cel mai bun final de film.

Anunțuri
Cel mai bun final de film

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s