Simfonia dulce-crudă a unui autobuz

Un tip îmbrăcat cu o geacă cu glugă se joacă în autobuz cu un smartphone. E ceva aproape fascinant, aproape că iau scena prea în serios, nu numai pentru faptul că tipul e încordat şi încovoiat ca şi când ar fi cărat un sac de lemne, ci pentru că liniştea aproape insesizabilă a concentrării sale asupra unui joc ce nu are nici un fel de cerinţă intelectuală e zgândărită de momentul când smuceşte cu un deget arătător un elastic imaginar şi-i dă drumul perfect spre cealaltă margine a ecranului. Ceva a plesnit bine în joc, pentru că pe faţa tipului se întipăreşte un zâmbet curios. Să-i sară fulgii păsării şi alta nu.

O fată îşi pocneşte degetele de la mâini cu o înfrigurare demnă de invidiat. Parcă aştepta asta de când s-a aşezat pe scaun. Se uită în stânga şi-n dreapta, scoate un telefon şi-l butonează sever. „Vezi că am urcat. Da… Am. Nu uit. Dar nu uita nici tu. Te sărut, vezi că trebuie să iei o pâine.”

Un bătrânel caută cu disperare un scaun liber de vreo 3 staţii încoace. Iar acum, la staţia a patra, o bătrânică se chinuie să se coboare. Da, să se. Ideală idilă între un bătrânel grăbit şi o băbuţă grijulie să coboare. Impactul e aproape inevitabil, şi se încheie totul cu un oftat nervos şi o uitătură zdravănă în pământ: „Da’ nu te uiţi pe unde mergi? Ce te izbeşti aşa?”

Un tată urcă, urmat de un cărucior din care un copil urlă sugrumat de chinuiala faptului că e copil: „Apăăăăăăă!” Fratele lui ceva mai mare, ornamental frumos pe lângă cărucior, cu buclele lui aurii ca un Nică a lui Ştefan a Petrei, surâde mojic, în mâini cu o bucată serioasă de „Prăjitura casei”: „Tatăîî, lu’ Cornel îi sătii!” Tatăl îl ia pe ăla micul care zbiară în braţe şi brusc, revenim la melodia din autobuz: „Total Eclipse of the Heart”. Linişte, o aranjare din rever a glugii copilului, înfofolit ca un cartof scos din cuptor. Replica „Taci cu tata” e privită de 3 fete oacheşe cu ocheade şi zâmbete feline. Da, e arătos bărbatul singur cu copii, dă aparenţa unui familist convins chiar dacă nu se aude chinul şi scrâşnetul de dinţi. Copilul liniştit, înfofolit ca un cartof, e pus din nou în coşuleţul lui pe roţi. Încet-încet, treptat ca o adiere a unui bolero, revenim la piroteala unui MagicFM uitat deschis de şoferul aţipit… Total Eclipse of the… „APĂĂĂĂĂĂ!!!!” urlă din nou cartoful cel drăguţ.

În hărmălaia creată de… acum bebe-ul e deja o sfeclă furioasă înfofolită, o fată cu ochi albaştri şi păr aproape negru urmăreşte pe ascuns un băiat cu ochi albaştri. Băiatul cu ochi albaştri e impardonabil îmbrăcat cu un fel de jachetă în culori ameţitoare, ascultă dubstep şi de asta şi-a dat seama tot autobuzul. Poate că nu e o dovadă faptul că ascultă muzică la căşti. Fata cu ochi albaştri se gândeşte deja la nişte nopţi pierdute, iar băiatului cu ochi albaştri i se întrezăreşte un oftat timid. Şi-a uitat DSLR-ul acasă.

Anunțuri
Simfonia dulce-crudă a unui autobuz

2 gânduri despre &8222;Simfonia dulce-crudă a unui autobuz&8221;

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s