Mă mir

Nu am mai văzut în viaţa mea atâtea tocuri cui pe metrul pătrat, zilele astea. E ca şi cum poleiul ce se formează discret pe sub zăpadă ar chema numai la aşa ceva. E ca şi cum… „dacă picioare rupte nu sunt, atunci eu ce prestez?” Nu înţeleg, deci mă mir.

Probabil, cineva, cândva, le-a spus celor de la Vodafone că nu înţelege nimic din reclamele alea ale lor cu studenţi, replicile lor şi totuşi, tot acel cineva, când se întâlneşte cu prietenii la o bere, se simte deosebit de satisfăcut atunci când strigă: „Maxim, am spus!”

Câinii mici sunt periaţi, pieptănaţi, coafaţi, făcuţi în diferite forme (am văzut odată o poză cu un pudel tuns ca un mic castel Versailles, dar mai bine nu mă mai gândesc), nimeni nu îi întreabă nimic, de unde şi imposibilitatea lor de a spune ceva. Rămân privirile alea mirate sau în pământ, ruşinate. Un fel de WTF în ochi, fără nici o satisfacţie.

În fiecare seară, vis-a-vis de uşa casei, se strâng o grămadă de tineri, care încep să se pupe şi să se depene, fără nici o noimă. Fără nici o noimă zic, pentru că singurul peisaj de acolo din faţa uşii casei e o altă uşă de lift, o altă uşă care dă la camera de gunoi, un calorifer şi treptele de scări. Ce o fi interesant la locul ăla, în afară de faptul că toţi sunt apropiaţi atunci când îşi arată ultima marcă de telefon cu fosfor cumpărată, nu ştiu…

Peste drum, s-a înfiinţat de curând o şaormerie cu şaorme scumpe. Singurele strategii de promovare sunt denumirea de Chicken nu ştiu cum, mirosul de şaormă demenţial, mai ales seara, după ora 21:00, şi prietenii vânzătorilor, care se adună, cumpără cu chetă cel mult o şaorma de vită şi apoi discută lung şi lat până pleacă. Da, nu se duce nici dracu la şaormăria aia. Cu toate astea, la Georgi s-a făcut o extensie ceva mai mare, nu de alta, dar merge bine profitul din covrigii ăia imenşi.

Şi pentru că tot eram la capitolul de mirare, pomello e un grapefruit ceva mai soft, dar totuşi mai mare.

Anunțuri
Mă mir

2 gânduri despre &8222;Mă mir&8221;

  1. dana zice:

    sa stii ca e mai usor sa mergi pe tocuri cand e alunecos pe jos decat cu incaltari cu talpa. desigur, depinde si de tipul de tocuri.

    mie imi plac reclamele alea la vodafone. toata lumea ‘dispune’ de un grup de prieteni si de un set de glume interne la care se rade si dc esti intr-o dispozitie proasta.
    … mi se pare destul de greu ca reclamele alea sa nu te atinga
    poate esti putin antisocial :P

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s