Dacă îţi place muzica…

„Îmi place muzica”.

Şi acum, lumea mă va privi mai îngăduitor, îmi va aduce tot felul de prăjiturele, mi se va închina, îmi va pune cuverturi roşii pe oriunde voi trece, pe oriunde voi ieşi. Drumul meu de acasă până la muncă îmi va fi tapetat cu ţolice din astea iar în urma mea vor fi plantaţi porumbei albi care vor ciuguli boabe de orez. şi nu se vor îneca niciodată, pentru că stomăcelele lor vor fi neîncăpătoare. Da, va fi o sărbătoare ca acelea de la nunţi… Fastuoasă, pe oriunde voi trece.

Pentru că „îmi place muzica”.

Ce se putea oare întâmpla dacă era invers? Nimic, sau manele. Sau house. Aşa că, simplu, pe oriunde voi trece, drumul către muncă îmi va fi tapetat cu „fără număr” şi „zilele mele”. Cu vănzari de ultimul şi cel mai nou album si cel mai tare, frate. Al lui Guţă. Cu lanţuri grele de aur şi cu mişcari de autoflagelare de mâini. Ale altora, normal, că sunt duşman, iar „duşmanii tre sa se oftică, n-are valoarea mea”. Şi normal, de „tugţi-tugţi”!

No, având în vedere alegerea, voi fi egoist. Voi prefera prima variantă, aia cu ţolicele. Spre Orange Concept Store, de marţi, 8 iulie. Pentru că pot, şi pentru că între 14-17 august mai e şi Stufstock, şi are legătură, pentru că na…, ce se alege în OCS, merge acolo, la scena de după amiază.

Poate mai chem şi câţiva dintre voi, dar nu mă credeţi. Vreau să am loc şi să mă relaxez, cu muzică excelentă. Go Rockhouse, go Twisted Cables, go DiscoBalls, Yesterdays şi toate cele care cor fi… :D

Anunțuri
Dacă îţi place muzica…

4 gânduri despre &8222;Dacă îţi place muzica…&8221;

  1. Elwood Blues zice:

    inseamna ca muzica house nu are nici o legatura cu trend-ul (presupun ca trend-ul e sa dai muzica in masina cat mai tare). putea sa fie jazz. nu cred ca scriai „aud prea multe acorduri pe secunda si imi deranjeaza urechea”

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s