Bogdan Nebunu’

Toata lumea ii zicea asa, cand il vedeau sau se pomenea despre el. Nu stia nimeni de ce, daca intrebai. Probabil era cineva care, cand s-a nascut Bogdan, prin tufisurile alea de langa moara sau pe unde s-o fi nascut, ca de spital n-a auzit nimeni sa se fi adus de-acolo, a zis: „Ma-sa e saraca si nebuna! Gata, asta-i Bogdan Nebunu’!”. Asa a fost botezat, probabil asa isi va schimba si numele de familie.

Hranit de mai toti din sat, de cand era mic a fost un rasfatat al naturii. Plin de praf sau glod pe ochi, maini si picioare, mamaliga printre dinti si faina prin par, era copilul pamantului si al tuturor de il locuiesc, nu al lui tanti Maria, ticnita satului, de care toti fugeau zicand ca e vrajitoare si ca te blesteama zicandu-ti Tatal Nostru pe de-andoaselea. Un fel de Huckleberry Finn al Feldioarei, pe care il luau in grija si-l puneau de mic sa care cate-o galetusa cu apa, cate-un sac de papusoi si alte asemenea. Ii dadeau bani si el isi lua gume de mestecat cu „Actsion Mean” sau pistoale cu apa pentru la vara, sa ude fetele. Il lasau sa doarma la ei in casa sau pe prispa, ii puneau paturi sa se incalzeasca si-l lasau sa faca baie in vanele lor. Dar tot Bogdan Nebunu’ ii ziceau si tot isi primea bataie cand fura vreun castravete din gradina sau vreun mar din livada de peri (da, ciudat, nu? dar e adevarat).

Cu el m-am cunoscut cred ca la cinci ani dupa ce s-a nascut. Sau sase. Eram cu un an mai mare ca el sau cu doi, dupa logica. Iar faptul ca era mai liber decat mine si eu primeam bataie pentru aceleasi fapte pe care si el le facea prin sat – de ordinul poznelor, desigur, ca eu si harnicia nu prea ne intelegeam deloc la bani – nu mi-a placut, asa ca de fiecare data cand scapam de ochii bunicii, luam pe cel Bogdan Nebunu’ si ne balaceam in garla sau prin santuri, furam multe pastai de mazare din gradina aia mare a Gostat-ului si alte asemenea grozavenii, dupa care ne asezam sub vreo salcie… la malul garlii si mancam ce-am furat. De obicei mere din livada aia de peri.

Era o zvarluga de om cand era mic. Insa cu un cap atat de mare incat credeam ca se impedica numai cand si-l ridica de unde l-a culcat noaptea. Cu nas carn, ochi sticlosi si negri, mereu cu o scanteie in ei, semn ca se gandeste la vreo stricaciune, maini aspre si tari, de la atata carat galeti sau saci de calti si atata tarana prin care si-a purtat toata fiinta; nu mirosea decat a miros de tara si a drum de colb, din aceeasi zona, pufnea din nari ca un cal naravas cand era nervos, avea un pumn cu care spargea lemne atunci cand te bateai cu el. Si multe alte trasaturi de vagabond, pe care satenii le luau in ris si le tineau minte pentru nepotii care veneau de la oras „sa nu faci ca asta, ca te mananc si io si ai tai di la oras, bre”.

Scaldat aveam, de furat aveam ce sa furam, de batut cu alti copii din sat asemenea, harjoneala pana luam eu bataie de la bunica… berechet, pana lua el bataie de la bunica-mea… pauza. Da, eram suparat pe treaba asta, ma si bateam cu el pe acelasi subiect, atunci cand nu aveam ce discuta. Ne impacam apoi si ne duceam iara prin garla sa punem barcute prin apa la intrecere. Si ne certam si ne bateam ca doi copii de lele.

Toate ca toate, dar amandoi am avut o copilarie plina de intamplari. Unele de povestit la altii, in altele ma faceam eu de ris si nu va zic nimic, altele plicticoase si multe altele la fel de copilaresti. Odata am fugit trei sate si ne-am intors acasa, doar pentru faptul ca voiam sa stim care-i cel mai rezistent. N-a prea castigat nici unul dintre noi, ca am ajuns in acelasi timp si cu aceleasi forte acasa. Dupa care am adormit amandoi pana a doua zi dupa-masa, de parca ne daduse unu’ cu un baros in cap la amandoi, sa nu ne mai trezim.

Alta data ne-am facut prastii si urmaream porumbei si vrabii prin sat, sa le macelarim ca pe ele. Si nu prindeam nici una. Ba mai mult, ne luau curcanii lui nea Tarzaman la bataie pe noi. Pentru ca ala avea in ograda niste curci cat viteii.

Alta data era sa ne calce un tractor din care furam lucerna de-aia uscata. Era ditamai remorca din care daca lipsea o mana sau doua de paie, nu se cunostea. Eu pentru caprele bunicilor, Bogdan nu stiu pentru ce, important e ca am scapat exact cand erau rotile alea imense langa picioarele mele. M-a tras Bogdan la timp si eu la fel pe el.

In alt moment am fost cu el si cu cireada de vaci. Se angajase pentru niste bani putini cu inca un baiat sa aiba grija de vitele alea pana seara. Am inceput sa ne luam cu altele, si vacile se uitau la noi. Am terminat cu joaca si am inceput sa alergam dupa vitei. Vacile se uitau la noi. Ne-am tolanit in iarba si unele vaci au inceput sa fuga ca apucatele spre alta cireada. In ultima clipa le-am intors si am rasuflat usurati. Vacile se uitau la noi… din nou…

Acum Bogdan Nebunu’ e prin Italia. Munceste la negru pentru italieni, sa catige multi bani, sa-si umple buzunarele. Probabil va veni cu un Ferrari rosu in sat si se va da la fete. Cu multe manele puse pe categorii si mult tupeu. Acum el va fi Actsion Mean si pistoalele cu apa s-au scos de mult din uz. Copilarii. Maica-sa a murit de mult de inima rea sau inima alba, dar totusi cred eu ca impacata, pentru ca Bogdan a fost singurul ei copil si singura exceptie care-a avut grija de ea.

Si da,  mi-a placut de el cand eram mici. Eram un fel de frati de nazbatii si asta ne ocupa cam tot timpul, altceva n-aveam ce face. Prieten bun.

Anunțuri
Bogdan Nebunu’

3 gânduri despre &8222;Bogdan Nebunu’&8221;

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s