Acolo unde Oliver e corabier

Ok, am ajuns in stadiul in care daca imi place o melodie sau un lucru atat de tare, nu pot sa exprim coerent in cuvinte ceea ce simt pentru acea melodie. Asa ca mai bine tac sau ma aflu in treaba spunand „Foarte tare melodia, frate!”. Mai exista si exceptii normal, pentru acele cantece care sunt si se exprima bine numai impreuna cu un moment sau o stare, apoi chiar si cu noaptea sau ziua, vreme urata sau frumoasa, si asa mai departe. De obicei tipurilor astora mai spun cate ceva in plus, normal.

Exista in acest fel si trupe care se muleaza perfect pe stari si sentimente. Ei bine, una dintre ele, la mine, e Oliver. Oliverul ala care a avut concert vineri seara, in Suburbia, impreuna cu Mea Nox (o trupa draguta cu o basista draguta, un sound asemenea, putin funky, ceva rock) si DekaDens (vocea era excelenta, de englezoaica sadea, cu inflexiuni muzicale, cu tot ce-i trebuie unei fete indie, dar colegii ei de trupa erau cu totul si cu totul din alt film; cel putin basistul era foarte hard-metal-rock pentru ceva mai alternativ inspre funk).

De la o bere incep sa asimilez orice fel de muzica, si sa o disec dupa datul din cap si din picioare, atat de la mine cat si de la public, ca altfel nu prea ma dau in vant decat daca e Al Jawala sau Kumm sau Byron sau Urma… si iarasi Grimus sau Butterflies In My Stomach. Sau orice alt concert pentru care as face moarte de om ca sa fiu cu ochii larg… aprinsi. Si daca incep sa asimilez atmosfera, atunci nu prea mai vad ce-i in jur si studiez ametit placerea. Iar Oliver se pricepe de minune sa creeze atmosfera din asta, nu atat cu lumini si fum cum a facut vineri (un fum din ala de nici nu mai vedeau ei pe scena, dar sa vorbeasca om cu om), ci prin sunetele scoase si vocea dementiala a lui Doru. „Eu sunt corabier” si „Fatal” au iesit cum nu se poate mai bine, la fel si cover-urile dupa Placebo si Muse (la Placebo stiu ca era Meds, la Muse, fiindca nu prea ma dau in vant, am uitat; mi se sopteste-n casca de faptu’ ca e „Supermassive Black Hole”). „Lullaby” a avut si reorchestrare, dar asta nu intereseaza pe nimeni. Interesant e ca imi plac foarte mult si ii recomand pe oriunde trec, pentru ca ei is una dintre trupele mele preferate si atat. Ca-i logic. Asta daca va place rockul alternativ gen Muse sau Placebo si niste variante romanesti de piese in acelasi gen, unele mai frumoase ca altele. De aia si dezirez album.

Pentru ca ei sunt asa: Doru, vocal, un tip foarte cuminte pe care daca l-ai vedea pe strada, exact asta ai crede, dar atat de dezlantuit pe scena, Mircea chitarist care pe o piesa, „Lupo”, zici ca e in lumea lui si face niste smecherii de te ia de cap acolo, atat de bine si de profesionist, Stupari basist, un fel de Flea voios caruia nu-i e frica deloc sa cante nici in ciorapii goi (asa l-am vazut eu odata), si Matesan care… eh, la el nu mai e nevoie de cuvinte, atat la Byron cat si la Spin, face treaba de la sus inspre mai sus.

Si daca mai e ceva, probabil o sa mai continui si-o sa mai pun cu siguranta plusuri pentru fiecare concert ce trece.

Anunțuri
Acolo unde Oliver e corabier

Un gând despre &8222;Acolo unde Oliver e corabier&8221;

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s