The Others 7 martie MTR

www.myspace.com/theothersthefunk

Oamenii sunt tineri, sau ar trebui sa fie tineri cu totii, la orice varsta din an si anotimpuri. Si sa alerge, sa sara si sa strige: “Funky momma, funky shit!”.

Asa vreau sa inceapa articolul mini-cronica de astazi. La patru zile dupa eveniment. E de fapt o constatare asa ca o lectie de viata la fel de muzicala, in care sa ne dam seama cu totii in ce fel de imprejurimi locuim si ne “sharuim” momentele “priceless”.

O lectie de viata despre care mi-am dat seama exact in momentul cand am bifat primul meu concert The Others. O explozie frumoasa cu oameni unul mai frumos decat altul. Atat la voci cat si ca abilitati muzicale.

Frumos asezati, parca ganditi dinainte de un profesor de acustica “tu stai acolo, tu acolo, tu acolo in spate, putin mai la dreapta sa te vada lumea, tu acolo putin mai in spate si cuminte, dar totusi sa faci dibacii”…, tinerii de la The Others au avut parte de momente frumoase in Mtzr. S-au lansat frumos pe orbita si in urechile noastre, au condus muzica si ritmul la exact varsta si stralucirea hipioata pe care o arata. Sau ceva mult mai mult. Pentru ca de putine ori am vazut pe careva live sa faca un asa spectacol, la asa etate. Plin de culoare si de rataciri din alea armonioase, cum ii sta bine unui funk de calitate.

Si asa s-au prezentat, incat nu ne-am dat seama ce si cum devin. Sau cum or sa devina. A fost o intalnire scurta care mie mi-a picat cu tronc. Probabil ceva alintat de toata lumea muzicala, cu putin noroc, ceva rasfatat de noi in cluburile bucurestene in care sper sa revina cat de curand, pentru ca ei sunt de fapt din Brasov. Sau pentru ca ei atunci cand canta nu sunt in totalitate oameni, sunt niste forme umane foarte placute ale unor instrumente muzicale. Sau nah, invers de preferat… pentru ca pe saxofon (cate o data chiar si fluier, cand e el mai boem sau mai jucaus din fire) il cheama Alex Munteanu, pe chitarul electric il cheama Victor Stoica, pe bass il cheama cuminte Michael. Michael, fratele unei mai pline de viata voci, un fel de floare pe care intotdeauna o s-o cheme Petra. Iar pe tobe le cheama cand Flavius, cand Ardelean. Nu fac cu schimbul, doar se bat intre ele, ritmat.

Si, desigur, va mai asteptam… multumim, la revedere , pe alta data, cat mai curand:).

dupa (a doua parte)

Da, acolo e mana mea, acolo sunt degetele mele, am atentat la nisipurile ei. Probabil ieri, alaltaieri, cu trei zile inainte sau e un lucru spus in general: “Acolo sunt mainile mele si imi plac nisipurile ei”.

O mare, doua mari, o ceane, doua cene. In asa fel incat sa nu fie deloc aproape, ci la o departare de s-o luam in considerare cu trenul. Bucuresti Obor - Mangalia. Atat cat as intinde un fel de dorinta catre parfumul ala sarat, si la fix aceeasi distanta, sa simt cum varful degetului mare, prin varful bocancului din picior (mai ales pe vremea de acum trei zile), sa fie exact in acelasi moment, inghetat de apele ei.

Mi-a suras, i-am zambit. I-am mangaiat cu unghiile cioburile de scoici sfaramate, i-am adunat pietrele pretioase si mi-am sarutat iubita in preajma ei. Ca o mangaiere, atat cat sa ne dam seama amandoi ca ne simtim. De frica, probabil, nu m-am descaltat, si i-am batatorit fiecare dorinta de a ne revedea si la vara, si mai incoace de vara, oarecum vrea ea. Pentru ca ne-a primit cu drag, si cu drag am revazut-o. Amandoi.

Si ne-a placut. Atat de mult, incat i-am spus la plecare ca voi spune si altora ceea ce a spus ea despre noi in cele patru zari. “Oamenii sunt marea mea”.

Pentru un gust bun, pentru un parfum de zile, pentru un grup de prieteni, strigate, chiuieli si dansuri in praful iscat de nisip, explozia asta de fericire m-a facut sa cred. In ce? Probabil, latitudinea si longitudinea fiecaruia ar trebui inteleasa tot in punctul geografic unde e marea. Acolo sunt elemente si abilitati care te fac sa crezi.

Multumesc, si o zi mai buna tuturor.

Adica eu (dvdrip) aXXo.avi

Multumesc pentru acest inceput de poveste lui Tranda. Care si el ii datoreaza leapsa vesnica lui Cougar.

De la Tranda am aflat ca i-ar placea sa traiasca in niste filme. Mi-ar placea si mie sa traiesc in filmele pe care le vrea el, dar eu nu le-am vazut pe toate, asa ca am sa mai rontai niste floricele pana ma hotarasc.

De exemplu, as vrea sa traiesc in filmele la care nu adorm. Sau… mi-ar fi de foarte mare ajutor sa zic macar un “hello” intr-un moment dintr-un film, in care se plange. Sau vreun punct culminant din ala in care se impusca sau ea ii striga lui “Criminalule, era fractu’!”.

Sau in Naruto, pentru ca pot avea abilitati legate de natura. Imi ajunge cat casc gura la ce tehnici folosesc aia ca sa ii bata pe ceilalti rai. Vreau si eu. Chiar vorbeam acum cateva minute de “temptation tehnique”.

Sau in vreo emisiune de pe Discovery. Myth Busters. Sau Brainiac. In care sa testez ciorapii de lana (care aluneca muuult mai bine decat cei de bumbac).

Saaau… in Lord Of The Rings. Un var mai indepartat de-al lui Merry sau Pippin. De-ala micu’ asa care sa se tina de astia doi: “Hai ma, luati-ma si pe mineeee, maaaa!” sau vreun elf pitic, care sa-i tina mantia lui Gandalf.

In Star Wars nu, ca ma dor ochii de la luminile alea colorate. Nici in Harry Potter, ca la ce indemanare am eu, ma paleste vreo bila de-aia de quidditch si ma trezesc abia la sfarsitul cartii. Cu un cartof in loc de ochi.

Dungeons And Dragons da, ca-mi place de Jeremy Irons. Dragon Heart, pentru ca imi place dragonul cu vocea lui Sean Connery. Shrek, unul din cei trei purcelusi (Charley, Barley, and the other one).

Intr-o telenovelaaa, ca s-o stric.

Intr-un videoclip de Peter Gabriel, cu toate ca si intr-un spectacol live mi-ar placea; 2D din Gorillaz… pfff.

Sau in Islanda. Acolo nu e film, e de film. Chiar si de poze pe film.

Dau mai departe la Di, nu inainte de a posta ceva:

La revedere si in curand pe ecrane… hihi.

rapaim!!!

Adica diseara, se face in felul urmator:

Metrobuzele (driming balkan music)

Asa. Bun. Adica eu daca si noaptea, in visele mele cele mai frumoase, visez ca merg cu metroul, inseamna ca e ceva in regula cu mine.
Si pentru ca vorbesc de vise frumoase, azi noapte vorbeam in statie cu urmatorii:
Steffi Schimmer- saxofon
Krischan Lukanow - saxofon
Markus Schumacher - percutie si tobe
Daniel Pellegrini - percutie, tobe si didgeridoo
Daniel Verdier - chitara bass
Ceea ce trebuie retinut, insa, este faptul ca si anume:

O zi buna tuturor, si care apucati sa mergeti cu Microbuzele… click aici.

www.jawala.de