Category Archives: rekmovie

Prometheus – sau Alien 2012

Îmi amintesc că primul film Alien, de fapt primul meu film de înfricoşare pe care l-am văzut ever cap-coadă şi de care m-am simţit atras iremediabil, a fost văzut pe furiş din braţele lui tata, iar el de fapt ştia că dorm dus. Asta nu m-a oprit să mai şi tresar la unele faze, dar noi să fim sănătoşi.

Am văzut toată seria de filme din franciza asta, inclusiv filmele idioate (vs. Predator), iar faptul că urmează unul nou, de această dată regizat de chiar omul care a început toată nebunia, Ridley Scott, nu poate decât să-mi alimenteze dorinţa, de fapt, chiar s-o trezească, mai ales că ultimele creaţii în care erau protagoniste dihăniile au lăsat de dorit.

După cum urmează, Prometheus nu se numeşte Alien, asta e sigur, ne vom da seama abia în timpul filmului. Nici în trailer nu se dau decât anumite hint-uri, pentru cunoscători, aşa că deja mă simt elitist, ceea ce e bine. Pentru restul, ca să fie în ton cu viitorul block-buster, să pună mâna pe DVD-uri sau pe torenţi şi să descarce Alien 1, 2, 3, 4 (3, Planeta Condamnaţilor, e preferatul meu), să nu pună mâna pe DVD-urile sau pe torenţii cu vs. Predator că-s jale şi cam atât. Prometheus nu e cu Sigourney Weaver sau cu Nostromo, e de fapt un prequel, adică exact gândul acela cum că “Mă, dacă tot v-aţi uitat la filmele astea ca la Star Wars, de ce să nu ne gândim şi la ce a fost înainte de…”. Avem în rolurile principale pe Michael Fassbender (bun actor, dacă l-aţi văzut în rolul lui Karl Jung sau Magneto), Charlize Theron, Guy Pearce…

Eu abia îl aştept, iar partea şi mai ademenitoare abia acum vine. Mai acum câteva zile a apărut un nou trailer, pentru care vă spun un sincer şi călduros “Enjoy!”:

Music for one apartment and six drummers

Se poate. Sase oameni au intrat prin efractie in casa omului si au inceput sa vandalizeze. Au luat pahare, periute de dinti, castroanele cu apa si graunte pentru catel (sau pisica), aparatul de ras, veioza, papucii si alte lucruri valoroase. Pe care le-au facut sa scoata sunete interesante. Si apoi au plecat.

Toata actiunea se poate urmari, prin intermediul camerelor de luat vederi, aici:

Dacă aş avea un robot…

De când suntem noi, suntem obişnuiţi să avem ajutoare. Fie că am inventat roata, parul, sabia cu zurgălăi, storcătorul de fructe, raftul pe care stă borcanul de dulceaţă de la bunica şi tocătorul de carne electric, avem nevoie de un ajutor în şi pe lângă casă. Că sunt mici sau mari, înalte sau curbate, moi, nu contează, viaţa e mai grea fără ele. Dacă i-ai fi dat unui om din preistorie un storcător de fructe şi l-ai fi învăţat despre ce e vorba, sigur l-ar fi utilizat la ceva. Chiar şi să stoarcă fructe.

Acum avem gadget-uri, aşa se numesc, şi ele ne umplu fiecare zi cu soare şi cu informaţii şi lucruri noi, ba chiar ne ajută să concepem alte şi alte gadget-uri, mai bune şi mai folositoare. În viitor vom avea roboţi. Aşa, pe după chipul şi asemănarea noastră, pentru că după chipul şi asemănarea altor fiinţe din Univers mai frumoase şi mai expresive ca noi  încă nu am găsit. La început timid, nişte chestii mecanice, care mişcă un obiect de colo-colo, apoi ceva mai complicat, care ştie să latre sau să spună “Te iubesc!” (iubim să ni se spună “te iubesc!” şi alte lucruri care să ne crească personalitatea de dimineaţă). După, învăţăm să-i învăţăm pe roboţi să danseze cu noi, să alerge prin parc, să ne plimbe câinele sau pisica, şi mai ales să facă multă curăţenie prin casă. Nu vei mai veni de la muncă şi vei trece buricul degetului pe o suprafaţă de lemn pentru a controla dacă are praf sau nu. Sigur nu va avea, pentru că RoboTică-92 sigur l-a făcut lună pe apartament, de zici că-i al lui. Tu vii, deschizi televizorul sau laptop-ul sau Dumnezeu mai ştie ce se mai inventează de să-ţi transmită media (probabil un alt robot care ştie să facă numai asta), te trânteşti ca namila-n pat şi-i ceri şi-o cola. Ai avut o zi grea la muncă, controlând toţi roboţii ăia micii care mişcau obiecte de colo-colo şi le tăiau mărunt. Apoi RoboTică-92 îţi pune sarmalele-n faţă. Perfect rulate, de zici că le-a făcut o bunicuţă cu centura neagră la sarmale. Cu atâta carne câtă ai cerut, cu atâta orez şi alte mirodenii încât să nu-ţi iasă pe ochi. În foi de viţă, pe care le-a cules cu mâna lui din sera pe care singur a cultivat-o şi tu te-ai uitat ca la televizor şi le-ai spus prietenilor “Ia uite ce-am făcut!”.

Presupun că media ne educă, avem informaţii peste informaţii pentru a le lua, diseca şi controla, ca apoi să ne facem de cap cu viaţa noastră. Suntem atât de deştepţi încât avem şi abilitatea de a ne plictisi de cât de deştepţi suntem. Iar robotul, viitorul robot cu legile lui nescrise, sigur le va intui şi va băga la microprocesor. Aşa, ca un psiholog din serialul ăla de pe HBO. Şi va lua deciziile corecte. Şi pentru că noi nu avem răbdare, putem să spunem că atunci când ne supără (din te miri ce alte greşeli umane de producţie) “Eu te-am facut, eu te shut-down!”.

De ce văd eu robotul ca o fiinţă ce ar putea avea discernământ? Pentru că nu e din cauza filmelor, ci pentru că asta e concluzia, aşa mă duce capul. Îl facem, îl avem, ne ajută egoismul. Ne rătăceşte. Dacă s-ar face roboţi pe care să-i primim gratis ca pe Facebook, sigur uităm de noi şi de sentimentele noastre. O să zicem că “Robots are for porn” şi că lumea nu mai e atât de frumoasă precum era înainte. Ei au senzori de pericol şi umbrele de ploaie, spală vase şi ne fac mâncare, joacă şah şi ştiu răspunsuri din toată Wikipedia. Şi dacă ar avea un suflet… sigur şi atunci ar avea dreptate.

Tu ce-ai face dacă ai avea un robot?

A, şi nu uita să te uiţi la filmuleţul ăsta:

Sursa: Ruairi Robinson