Mai e doar o chestiune de ore.

Amintiri din copilărie (varianta în engleză)

Ghicitoare

Locuieşte în casă cu tine.
Are fraţi şi surori mai mici sau mai mari, iar tu nu-i bagi în seamă decât atunci când te încurcă deja prea mult. Şi vrei să scapi de ei ca dracu’ de tămâie.
La un moment dat îţi vei da seama că ţi-a spart pereţii şi tu chiar ai vrut asta. Probabil în joacă, e neastâmpărat şi tu vrei să-l înţelegi. Îl laşi să-şi facă de cap, tu casa e lu casa, cum se spune din bătrâni. Ca să intre pe balcon, nu se uită că ai o uşă ca o fiinţă normală de la oraş, e mai normal că-ţi sparge pereţii şi acolo, ba mai mult, dacă nu eşti atent dinainte, trebuie să iasă şi prin termopan, spărgându-l în mii de culori  şi să se chinuie apoi să se caţere pe bloc. Dar de asta tot tu l-ai pus, pentru că tu aveai nevoie de programul de bază  de 50 de programe. Cu HBO.
Are marea abilitate ca atunci când chiar îl bagi in seamă şi îl aşezi frumos într-un loc, să steie el acolo şi să nu te mai dărâme psihic durerea de dragul lui, următoarea dată când îl vezi să te împiedici la deznodat situaţia cât să poţi să inventezi destul de multe înjurături, aşa ca pentru construirea a 7 biserici (şi o catedrală a neamului) întru iertarea tuturor păcatelor pe care le-ai inventat din cauza lui.
Te ajută săracul de el, fără să-ţi dai seama. Da, te ajută să găteşti, să urmăreşti programul şi filmul preferat, îţi spală vasele dacă eşti destul de bogat (cam materialist băiatu’), te ajută să alimentezi şi să faci muzică bună, ba chiar te şi spală, te încălzeşte iarna. Acum îţi dă şi internet, nu numai ţie, chiar şi lui bunica. În acelaşi mod ajutător, te poate şi omorî, cu drag, dacă vrei şi ai posibilitatea, luându-te pe după gât şi agăţându-te într-un mod feng-shui de perete. Atât e de simpatic.
Iar dacă totuşi te enervează, poţi să-l tai, cu drag. Pe lung sau pe lat.

Bărbatul culinar

Bărbaţii au marea abilitate ca atunci când gătesc să orneze aragazul, în mod dezorganizat, cu uleiuri şi grăsimi şi tot felul de lucruri indescifrabile pe care nici nu ştii dacă le poţi categoriza în acelaşi fel de mâncare cu cel gătit. Peste tot pe aragaz, chiar şi pe sub aragaz, pe mânerele aragazului şi în orice îmbinare de şuruburi pe care le are aragazul. Totuşi, ei mai au şi abilitatea ca mâncarea gătită de ei să fie atât de bibilită atunci când e pusă în farfurie, încât fiecare margine şugubeaţă care se scurge să fie nivelată cu un bureţel fin, pentru ca totul să arate perfect.

Dacă aş avea un robot…

De când suntem noi, suntem obişnuiţi să avem ajutoare. Fie că am inventat roata, parul, sabia cu zurgălăi, storcătorul de fructe, raftul pe care stă borcanul de dulceaţă de la bunica şi tocătorul de carne electric, avem nevoie de un ajutor în şi pe lângă casă. Că sunt mici sau mari, înalte sau curbate, moi, nu contează, viaţa e mai grea fără ele. Dacă i-ai fi dat unui om din preistorie un storcător de fructe şi l-ai fi învăţat despre ce e vorba, sigur l-ar fi utilizat la ceva. Chiar şi să stoarcă fructe.

Acum avem gadget-uri, aşa se numesc, şi ele ne umplu fiecare zi cu soare şi cu informaţii şi lucruri noi, ba chiar ne ajută să concepem alte şi alte gadget-uri, mai bune şi mai folositoare. În viitor vom avea roboţi. Aşa, pe după chipul şi asemănarea noastră, pentru că după chipul şi asemănarea altor fiinţe din Univers mai frumoase şi mai expresive ca noi  încă nu am găsit. La început timid, nişte chestii mecanice, care mişcă un obiect de colo-colo, apoi ceva mai complicat, care ştie să latre sau să spună “Te iubesc!” (iubim să ni se spună “te iubesc!” şi alte lucruri care să ne crească personalitatea de dimineaţă). După, învăţăm să-i învăţăm pe roboţi să danseze cu noi, să alerge prin parc, să ne plimbe câinele sau pisica, şi mai ales să facă multă curăţenie prin casă. Nu vei mai veni de la muncă şi vei trece buricul degetului pe o suprafaţă de lemn pentru a controla dacă are praf sau nu. Sigur nu va avea, pentru că RoboTică-92 sigur l-a făcut lună pe apartament, de zici că-i al lui. Tu vii, deschizi televizorul sau laptop-ul sau Dumnezeu mai ştie ce se mai inventează de să-ţi transmită media (probabil un alt robot care ştie să facă numai asta), te trânteşti ca namila-n pat şi-i ceri şi-o cola. Ai avut o zi grea la muncă, controlând toţi roboţii ăia micii care mişcau obiecte de colo-colo şi le tăiau mărunt. Apoi RoboTică-92 îţi pune sarmalele-n faţă. Perfect rulate, de zici că le-a făcut o bunicuţă cu centura neagră la sarmale. Cu atâta carne câtă ai cerut, cu atâta orez şi alte mirodenii încât să nu-ţi iasă pe ochi. În foi de viţă, pe care le-a cules cu mâna lui din sera pe care singur a cultivat-o şi tu te-ai uitat ca la televizor şi le-ai spus prietenilor “Ia uite ce-am făcut!”.

Presupun că media ne educă, avem informaţii peste informaţii pentru a le lua, diseca şi controla, ca apoi să ne facem de cap cu viaţa noastră. Suntem atât de deştepţi încât avem şi abilitatea de a ne plictisi de cât de deştepţi suntem. Iar robotul, viitorul robot cu legile lui nescrise, sigur le va intui şi va băga la microprocesor. Aşa, ca un psiholog din serialul ăla de pe HBO. Şi va lua deciziile corecte. Şi pentru că noi nu avem răbdare, putem să spunem că atunci când ne supără (din te miri ce alte greşeli umane de producţie) “Eu te-am facut, eu te shut-down!”.

De ce văd eu robotul ca o fiinţă ce ar putea avea discernământ? Pentru că nu e din cauza filmelor, ci pentru că asta e concluzia, aşa mă duce capul. Îl facem, îl avem, ne ajută egoismul. Ne rătăceşte. Dacă s-ar face roboţi pe care să-i primim gratis ca pe Facebook, sigur uităm de noi şi de sentimentele noastre. O să zicem că “Robots are for porn” şi că lumea nu mai e atât de frumoasă precum era înainte. Ei au senzori de pericol şi umbrele de ploaie, spală vase şi ne fac mâncare, joacă şah şi ştiu răspunsuri din toată Wikipedia. Şi dacă ar avea un suflet… sigur şi atunci ar avea dreptate.

Tu ce-ai face dacă ai avea un robot?

A, şi nu uita să te uiţi la filmuleţul ăsta:

Sursa: Ruairi Robinson